Masajul monahal este o terapie asemănătoare cu osteopatia, ale cărei baze au fost puse de părintele Elefterie, stareț al mănăstirii Dervent din județul Constanța. Numită și „călcătura părintelui Elefterie”, această terapie constă într-un ansamblu de tehnici în care terapeutul își folosește mâinile, degetele, palmele, antebrațele, coatele, genunchii, călcâiele sau combinații dintre acestea.
Luxaţiile de gleznă, șold și genunchi, hernia de disc, scolioza, cifoza, lombosciatica, spondiloza, discopatiile lombare și cervicale, precum și torticolisul pot fi tratate prin masajul monahal.
Tehnicile utilizate în masajul monahal sunt extrem de diverse, grație faptului că terapeutul își folosește aproape întreg corpul; astfel, numărul manevrelor efectuate ajunge la aproximativ 200, dintre care terapeutul le alege însă doar pe cela potrivite fiecărui pacient în parte.
Ca și în cazul osteopatiei, tratamentul prin masaj monahal elimină durerile, în special pe cele articulare și ale coloanei vertebrale, elimină contracturile musculare, dar este eficient și pentru atenuarea durerilor de cap, a tulburărilor de memorie și de echilibru, precum și pentru refacerea tonusului general al organismului.
În deceniul 1980, părintele Elefterie (care era de formație medic ortoped, călugărindu-se după decesul soției sale) avea mare succes cu acest tratament, mănăstirea Dervent fiind pe atunci un loc de pelerinaj pentru suferinzii de diferite afecțiuni ale sistemului osos – și nu numai.